Home Stiri Blog MMA si Grappling Program Reguli Interioare Instructor Intrebari frecvente Istoria Bjj Multimedia Contact
intrebari frecvente
04-02-2007

 

DE CE TREBUIE SA PRACTIC UN STIL DE ARTE MARTIALE?

Nimeni nu spune ca "trebuie". In mare, exista patru categorii de persoane pe care le vei intalni intr-o sala: cei care vor sa se mentina in forma (un fel de fitness training), cei care vor sa invete sa se apere (self-defense), cei care vor sa participe in competitii de gen (submission fighting, MMA etc.) si cei care o fac de "fun". Daca te regasesti in vreuna dintre categoriile mentionate, ne poti face o vizita la sala.

DE CE AS FACE BJJ?

1. PENTRU CA VEI INVATA SA CONTROLEZI, DOMINI SI INVINGE UN ADVERSAR MAI MARE, MAI PUTERNIC SI MAI RAPID DECAT TINE. Toate acestea, folosind tehnici (caracteristice BJJ) ce intrebuinteaza o parte cat mai mare a corpului impotriva unui singur membru al adversarului (de pilda, ambele brate si intregul tors impotriva unui brat - VEZI FOTO).

2. Pentru ca este inspirat in totalitate de situatii reale.
3. Pentru ca foloseste si metode mai pasnice de a neutraliza un adversar (ex. strangulari, prize articulare etc.)
4. Pentru ca atunci cand vei face sparring la antrenamente iti vei putea folosi capacitatile fizice la maximum, nu ca intr-un stil ce pune baza pe lovituri si nu iti poti lovi partenerul de antrenament cu toata forta.
5. Pentru alte multe argumente pe care vrem sa le descoperi alaturi de noi...

CUI I SE POTRIVESTE BJJ?

BJJ se potriveste oricui, dar mai ales celui/celei care nu are calitatile fizice necesare in alte stiluri: forta, viteza etc. In lupta la sol toate aceste caracteristici trec pe planul doi, tehnica fiind cea care prevaleaza.

CE TEHNICI FOLOSESTE BJJ?

BJJ este compus din tehnici in picioare (de autoaparare) si la sol. Tehnicile la sol (pe care se pune baza) au rafinat atat de mult aceasta strategie incat au adus-o aproape de perfectiune, depasind cu mult practicile la sol din alte stiluri: sambo, judo, lupte, ca sa nu mai vorbim de cele din jeet kune do, jiu jitsu traditional, kenpo etc.

CUM SI-A DOVEDIT BJJ EFICIENTA?

Familia Gracie (in doar 3 generatii peste 100 de membri!), care a inventat acest sistem in Brazilia, a inceput sa provoace la lupta incepand de prin anii 1930 pana in zilele noastre practicanti ai altor stiluri pentru a dovedi eficienta propriului stil. Si au invins rand pe rand luptatori de box, kickboking, kung-fu, hapkido, judo, lupte, luta-livre etc. Exista chiar o "Gracie Challenge" prin care i se ofereau 100.000 $ celui care reusea sa invinga un Gracie in lupta. Fata de alte arte martiale, despre tot ce afirmam, exista dovezi filmate.

CINE ESTE ROYCE GRACIE?

Royce Gracie, (cel mai reprezentant membru al familiei alaturi de fratele sau Rickson) a intrat in 1993 in prima competitie care dorea sa dovedeasca o data pentru totdeauna care stil de arte martiale este cel mai eficient intr-o lupta "fara reguli": Ultimate Fighting Championship (UFC). Cu o constitutie firava, 1,80 si 80 kg, Royce a dominat primele trei editii cu victorii in 2-3 minute si mai putin chiar, in fata unor adversari din cele mai diferite stiluri si ce cantareau de la 90 pana la 130 kg.

ESTE BJJ STILUL DE LUPTA PERFECT?

BJJ nu este perfect si n-am vrea nici sa afirmam ca este cel mai bun. Ceea ce noi sustinem cu tarie este cross-training-ul...

CE ESTE CROSS-TRAINING-UL?

Cross-training-ul este antrenamentul ce foloseste cele mai bune stiluri sau tehnici in cele trei faze ale luptei: standing (in picioare), clinch, ground fighting (lupta la sol). Acestea pot fi Muay Thai, Box, Kickboxing pentru standing, Muay Thai, Wrestling pentru clinch si BJJ pentru ground. Actualmente, exista o tendinta generala in lume (din pacate, mai putin in
Romania) de a folosi cross-training-ul in cadrul diferitelor scoli de arte martiale, mai ales datorita eficientei acestor antrenamente in competitiile de MMA. Toti luptatorii din competitiile MMA introduc BJJ in antrenamentele lor.

CE ESTE MMA?

MMA este o platforma de competitii cu reguli reduse ce reuneste luptatori din cele mai diferite stiluri (Box, Muay Thai, Kung Fu, BJJ, Kenpo, Karate, Judo, Wrestling). Cele mai cunoscute competitii sunt Pride (Japonia) si UFC (SUA).

 

ESTE BJJ IDENTIC CU JIU JITSU TRADITIONAL?

 

Nu. Jiu Jitsu Traditional sau Jiu Jitsu Japonez, cum mai este cunoscut, a fost dezvoltat de samurai cu mult timp in urma si se pare ca a fost importat in Japonia de chinezi sau indieni. JJT se axeaza pe lovituri, proiectari si tehnici articulare insa nu are complexitatea luptei la sol din BJJ. Familia Gracie a eliminat aproape complet loviturile din arsenalul BJJ-ului si a creat un sistem special de punctaj in competitii care favorizeaza o pregatire realista.

 

CARE SUNT DIFERENTELE DINTRE BJJ SI JUDO?

 

Tehnicile sunt similare. Regulile si, implicit, modul de antrenament au dus la diferente evidente intre cele doua stiluri. In Judo un meci poate fi castigat: a) printr-o proiectare clara in care adversarul ajunge pe spate; b) printr-o tehnica ce-l forteaza pe adversar sa renunte la lupta; c) prin fixare; d) prin acumularea de fractiuni de punct obtinute din proiectari realizate partial sau fixari pentru perioade scurte de timp; e) prin abandonul adversarului. In BJJ meciul poate fi castigat: a) printr-o tehnica ce-l forteaza pe adversar sa renunte; b) prin acumularea de puncte (vezi mai jos “sistemul de punctare”) acordate  pentru imbunatatirea pozitiei in raport cu adversarul. Mai mult, regulamentul din Judo limiteaza atat proiectarile si tehnicile care pot fi aplicate pentru a forta adversarul sa renunte, cat si timpul petrecut in lupta la sol. Regulamentul din judo si, implicit, antrenamentul il forteaza pe practicant sa se axeze pe proiectari, in timp ce regulamentul din BJJ il indreapta pe practicant spre lupta la sol.

 

CE STIL DE ARTE MARTIALE AR TREBUI SA FAC?

 

Nimeni nu poate afla raspunsul la aceasta intrebare in afara de tine. Este important in primul rand sa stii ce iti doresti sa obtii prin practicarea stilului respectiv. Vrei o forma de auto-aparare, o modalitate de a te mentine in forma, un mod de a-ti face noi prieteni? La aceste intrebari si la multe altele va trebui sa gasesti singur/a raspunsul. Ia in calcul si suma lunara pe care trebuie sa o platesti pentru abonament, conditiile care iti sunt oferite la sala, cat de accesibila e sala de casa ta si ce fel de persoane vei intalni acolo. Majoritatea cluburilor ofera un antrenament gratuit si iti poti face o idee despre stil si antrenamente de la acea sala. Pune cat mai multe intrebari instructorului si celorlalti membri ai clubului si fereste-te de cluburile care nu ofera un prim antrenament gratuit. Probabil au ceva de ascuns…

CUM OBTIN CENTURA ALBASTRA SAU MARO SAU NEAGRA?

 

Obtinerea centurilor diferentiaza foarte mult BJJ-ul de alte stiluri. In BJJ centura se obtine in urma cunostiintelor aratate in sparring. Nu conteaza daca stii 100 de tehnici pe care le poti executa pe un partener cooperant, daca nu reusesti sa le aplici in sparring. Din acest motiv, intr-un procent covarsitor, intr-un sparring o centura superioara va invinge o centura inferioara. Centura neagra se obtine in BJJ, in medie, in 10 – 12 ani de practica si este una dintre distinctiile cel mai greu de obtinut in artele martiale.

 

CUM ESTE CU SPARRING-UL?

 

Pentru a facilita exersarea tehnicilor la sol, sparring-ul in BJJ se incepe cu ambii parteneri in genunchi, unul in fata celuilalt. Cei doi incearca sa obtina o pozitie cat mai buna si/sau sa aplice o tehnica prin care adversarul sa fie nevoit sa renunte.

CE ESTE ANTRENAMENTUL PRIVAT?

Antrenamentul privat este modalitatea prin care elevii progreseaza cel mai rapid. Este un antrenament intre instructor si un numar limitat de elevi, de la unul pana la sase. Elevi pot solicita predarea anumitor tehnici, sa li se evalueze evolutia in sparring pentru ca instructorul sa observe care sunt greselile pe care le fac etc. Este o modalitate prin care instructorul isi indreapta atentia, pe parcursul intregului antrenament, asupra unui singur elev sau a unui numar limitat de elevi. Antrenamentul privat poate dura intre o ora si doua.

CARE ESTE SISTEMUL DE PUNCTARE?

Sistemul de punctare in majoritatea competitiilor de BJJ este acesta:

 

Proiectare – 2 puncte

Depasire de garda – 3 puncte

Control prin fandare – 3 puncte

Control deasupra – 4 puncte

Control spate – 4 puncte

Inversare – 2 puncte

 

Acesta are o corespondenta directa intr-o lupta de MMA sau intr-o confruntare pe strada si corespunde unui principiu de baza in BJJ: imbunatatirea pozitiei fata de adversar. Proiectarea permite ducerea luptei la sol intr-o pozitie avantajoasa, sa presupunem in garda adversarului. De aici, luptatorul trebuie sa incerce sa-si imbunatateasca pozitia prin deapasirea de garda. Sa presupunem ca ajunge in control lateral, o pozitie care ii permite sa loveasca cu toate partile corpului, sa aiba un control foarte bun al adversarului si unde poate aplica multe tehnici de finalizare. De aici poate intra in control prin fandare unde loviturile de pumn sau cot devin si mai eficiente. Acum poate trece in control deasupra sau control spate, doua dintre cele mai bune pozitii in lupta la sol. Inversarea este situatia in care unul dintre luptatori, aflat pe spate, reuseste o tehnica prin care ajunge intr-o pozitie deasupra.


CU KIMONO SAU FARA (GI SAU NO GI)?

BJJ-ul este practicat in majoritatea cazurilor cu kimono-ul (sau gi, din engleza). In unele cazuri, in special pentru cei care se antreneaza pentru competitiile de MMA, antrenamentul de BJJ se face fara kimono (sau “no gi”, din engleza), practicantii optand pentru sort si tricou, numai sort, dar niciodata… numai tricou J! Exista cazuri in care antrenamentele sunt impartite intre cele cu kimono si cele “fara”. Competiilte de lupta la sol sunt si ele de doua feluri: “gi” sau “no gi” (cunoscute si ca “submission grappling” sau “submission wrestling”).

Majoritatea celor care se antreneaza in BJJ, folosesc kimonoul. Acesta ajuta la formarea unui stil mai “tehnic”, care intrebuinteaza mai putin atributele fizice. BJJ-ul cu kimono este un stil mai complex decat cel “no gi”.

Majoritatea celor care se antreneaza pentru MMA, practica BJJ “no gi”, pentru ca tehnicile care folosesc kimono-ul nu pot fi folosite intr-o astfel de competitie. In general, acestia folosesc mai mult atributele fizice si veti vedea in competitii ca tehnicile folosite sunt mai putin “curate” si limiteaza eficienta astfel eficienta BJJ-ului.

Cei mai buni luptatori “no gi” din lume: Roger Gracie, Marcelo Garcia, Jacare, Leo Vieira, se antreneaza permanent cu kimonoul si doar cu 2-3 saptamani inaintea competitiei renunta la acest accesoriu.

 


Copyright © 2007 - Absoluto Bjj Designed by Fight Team